De multe ori abordarea este de tipul „ori una ori alta”, rar „ambele” însă tendința merge către „ambele”.
Împreună, cele două sunt imbatabile
Medicina convențională, datorită dezvoltării ei continue, înregistrează succese extraordinare în tratamentul bolilor și leziunilor. Medicii care adoptă o abordare holistică au convingerea că pentru succesul pe termen lung al unui tratament, corpul are nevoie de o minte sănătoasă.
În prezent, mulți pacienți simt acest lucru în mod intuitiv.
Ei se îndreaptă către terapiile naturiste pentru a‑și susține în mod activ organismul în procesul de vindecare. Vor să facă ceva, să fie participanți activi la propriul proces de vindecare.
Ca urmare, mulți dintre ei susțin o combinație de medicină modernă, medicină naturistă și metode vechi de vindecare, unele deja uitate.
În unele locuri, în special în Viena, în secția de oncologie condusă de dna prof. univ. dr. Annemarie Schratter-Sehn, fuziunea dintre aceste două abordări este practicată cu succes de zeci de ani. Dr. Annemarie Schratter-Sehn se alătură listei de medici deosebit de respectați precum Christoph Wilhelm Hufeland, Franz Anton Mesmer și Carl Gustav Carus, care au practicat, de asemenea, magnetismul.
PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ
Exact același lucru îl face și Prim. prof. univ. dr. Schratter-Sehn; și cu foarte mult succes. Întreaga ei viață a fost și este dedicată radioterapiei. Institutul din cadrul Clinicii Favoriten din Viena pe care îl conduce de aproape 30 de ani ca medic-șef este unul dintre cele mai de succes din lume. Abordările și metodele sale care se bazează pe tratamentul medical convențional au fost întotdeauna printre cele mai avansate și moderne din domeniu. Și totuși, întotdeauna a avut sentimentul că pentru ca un tratament să aibă cel mai bun rezultat posibil, este nevoie de mai mult decât „simpla” „medicină cu ajutorul dispozitivelor”.
Dr. Schratter-Sehn a observat încă de la început că stresul de multe ori intensifică efectele secundare și a fost întotdeauna convinsă că medicii ar trebui să aibă pregătire psihoterapeutică.
CV-ul dnei dr. Schratter-Sehn este cel al unui profesionist dedicat studiului, pasiunii și avansării profesionale. Citind printre rânduri, vom observa însă afecțiunea ei deosebită față de oameni, empatia și îndemnul interior de a trata pacienții într-un mod holistic. Datorită pregătirii sale universitare clasice și numeroaselor cursuri de formare suplimentare, inclusiv cele de instructor de programare neurolingvistică (NLP), psihoterapeut și traumatolog, dr. Schratter-Sehn știe cum să își trateze pacienții într-un mod holistic cu rezultate excepționale. Pe lângă toate acestea, ea are și darul extraordinar de a practica magnetismul cu eficiență. Contrar oricărei înțelegeri logice, ea reușește să activeze puterile de autovindecare ale pacienților prin simpla atingere și, ca transmițător de energie a vieții și de vitalitate, este atât un utilizator, cât și un ambasador al magnetismului.
Așadar, ce este acest magnetism care, la fel ca un mister, scapă puterii de înțelegere dar totuși se dovedește eficient?*
ÎNȚELEGEREA MAGNETISMULUI
Pentru a înțelege mai bine magnetismul, trebuie să facem un pas înapoi și să înțelegem mai întâi cum se produce vindecarea din perspectiva celor care practică medicina holistică.
Potrivit medicinei holistice, bolile pot fi vindecate doar dacă forța vitală a pacientului – astăzi denumită de multe ori rezistență imunitară – este stimulată în așa fel încât să fie activate puterile de autovindecare ale acestuia. Este sarcina practicianului – de multe ori medicul – să asigure acest stimul. În acest scop, medicina convențională are la dispoziție medicamente, dispozitive tehnice, intervenții chirurgicale și multe altele. Totuși, niciunul dintre aceste instrumente nu poate vindeca singur, deoarece „vindecarea înseamnă formarea unei noi substanțe organice, este un proces de care doar partea creatoare, «energia» din noi este capabilă”*. Pe scurt – succesul medicinei convenționale are nevoie de puterile de autovindecare ale organismului uman. Este o interacțiune în care, în multe cazuri, un actor – medicina – nu poate avea succes fără celălalt – puterile autovindecătoare. Decesul sau boala cronică apar întotdeauna atunci când puterile de autovindecare ale organismului sunt prea slăbite și/sau nu au putut fi activate suficient. Motivele pot fi extrem de variate, deoarece pe parcursul vieții, în corpul uman acționează și forțe care contribuie la degenerarea acestuia. De exemplu, procesul natural de îmbătrânire, dar și influențe externe, precum fumatul, stresul, radiațiile, stresul psihologic și, bineînțeles, vătămările grave pot slăbi organismul.
Prin urmare, atât ca prevenție, cât și în caz de boală, obiectivul trebuie să fie stimularea forței vitale, a părții creatoare, a puterii de autovindecare – sau oricum putem numi capacitatea organismului de a se vindeca – în cel mai bun și cuprinzător mod posibil, utilizând toate mijloacele disponibile.
Exact asta poate face magnetismul. În termeni simpli, magnetismul cauzează schimbul de energie între magnetizator și pacient. Terapeutul „transmite energie pozitivă pacientului și, în schimb, preia de la acesta energia negativă la care de multe ori pacientul poate renunța complet sau cel puțin parțial deja din timpul tratamentului”*. Annemarie Schratter-Sehn, de exemplu, simte durerea pacienților ei. Și apoi îi tratează până când aceștia nu mai simt durerea. Aceste energii negative nu rămân în interiorul ei. Mai degrabă, ea intră într-o stare meditativă profundă în timpul tratamentelor, care îi permite să elimine complet energiile negative și, în același timp, îi protejează propria forță vitală împotriva epuizării în timpul tratamentelor. Pacienții ei intră, de asemenea, într-o stare meditativă. În cele din urmă, acest proces duce la o relaxare holistică, iar aceasta la rândul ei întărește sistemul imunitar atât al pacientului, cât și al magnetizatorului.
Schimbul de energie are loc în special prin atingere sub forma unor mângâieri și strângeri.
În funcție de zona organismului care trebuie tratată, acestea sunt folosite în diferite moduri și cu foarte mult succes. Nu doar vindecarea afecțiunilor organice sau nervoase, ci și cea a vătămărilor, bolilor cronice și psihice poate fi susținută substanțial și îmbunătățită cu ajutorul magnetismului. În cele din urmă, puterile de autovindecare sunt cele care sunt activate de magnetism.
PUTERE DE VINDECARE SAU EFECTUL PLACEBO?
Experiențele dnei prim. prof. univ. dr. Schratter-Sehn arată, de asemenea, fără loc de ambiguitate și în mod complet că magnetismul poate avea, de asemenea, un efect adjuvant în tratamentul cancerului și poate ameliora reacțiile adverse. Unor pacienți, acest lucru le poate salva viața. Există multe exemple în acest sens. În deceniile pe care le-a petrecut ca medic-șef, s-a apelat deseori la darul ei. În special atunci când pacienții erau în pericol de a nu finaliza un ciclu de radioterapie din cauza reacțiilor adverse. Când medicii din departamentul ei nu mai puteau avansa în niciun fel cu medicina convențională, chiar și cei mai sceptici dintre colegi o rugau pe dr. Schratter-Sehn să utilizeze magnetismul pentru a ameliora afecțiunile pacienților lor. În multe cazuri, a avut succes cu acest demers, pacienții având posibilitatea de a finaliza cu succes radioterapia, ceea ce, la rândul său, a contribuit, de nenumărate ori, la creșterea șanselor de supraviețuire a acestora. A documentat aceste cazuri împreună cu asistenții medicali din turele respective. Unele dintre acestea au fost publicate în cartea ei „Heilmagnetismus nach F. A. Mesmer in der Praxis der Schulmedizin“ al cărei tiraj s-a epuizat demult.
Nu este nevoie ca pacienții să creadă în magnetism, deoarece este o putere de vindecare, nu un efect placebo.
În general, se presupune că oricine are darul de a putea transmite energii pozitive. Totuși, nu este același lucru cu capacitatea de a practica efectiv magnetismul. Pe de o parte, acesta necesită perfecționare intensă pregătire cu ajutorul unui specialist în magnetoterapie și, pe de altă parte, propria armonie perfectă atât la nivel fizic, cât și mintal. Nu persoana alege pregătirea. Persoana este cea aleasă. Chiar și astăzi, arta magnetismului continuă să fie transmisă. Dr. Schratter-Sehn a primit calificarea și, dacă vreți, abilitarea ei, de la dr. Kanzian, care a rămas mentorul și profesorul ei, dar în același timp și pacientul ei, până la sfârșitul vieții lui. Ea la rândul ei va transmite mai departe aceste abilități atunci când va fi momentul. Și chiar dacă persoanele care folosesc magnetismul nu trebuie să fie în mod necesar medici, doar medicii au competențele necesare pentru a combina medicina convențională cu magnetismul și de a se asigura că acestea se completează reciproc într-un mod semnificativ, valoros și sigur.
Există în lume fenomene care nu pot fi explicate. Iar societatea noastră tinde să accepte doar ceea ce confirmă știința.
Succese precum cele ale dnei prim. prof. univ. dr. Schratter-Sehn, un medic de medicină convențională a cărei reputație excelentă în domeniul radioterapiei oncologice este cunoscută mult mai departe de granițele Austriei, vor inspira sperăm scepticii să își reconsidere dubiile. În special în momente foarte dificile pentru sănătate, trebuie să devină o practică standard combinarea metodelor tradiționale dovedite de tratament, precum magnetismul, cu medicina convențională. Deoarece, după cum spunea Schoppenhauer, „Când s-a descoperit America, s-a descoperit și pentru cei care refuză să meargă acolo”. Același lucru se întâmplă cu efectul de vindecare al magnetismului.
*„Heilmagnetismus nach F.A. Mesmer in der Praxis der Schulmedizin”,autori Prim. Dr. Docent A. Schratter-Sehn,
Dr. med. K. Kanzian, G. Schmatelka, publicată de Maudrich Verlag